Anul 2021, marcat de pandemia de coronavirus, a fost unul cu performanţe sportive, competiţii importante, dar şi cu momente care i-au făcut să zâmbească pe iubitorii sportului, multe dincolo de ceea ce se întâmplă la concursuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sportivii au dat dovadă de generozitate, iar unii dintre ei au dat şi alte veşti bune. În plus, a fost un an în care arbitrajul feminin în fotbalul masculin a strălucit.

GENEROZITATE

Tehnicianul Nuno Espirito Santo a donat în ianuarie 250.000 de lire sterline pentru lupta împotriva sărăciei, în cadrul unui proiect lansat de Wolverhampton.

Tot în ianuarie, baschetbalistul Kyrie Irving a cumpărat o casă pentru familia lui George Floyd.

În iulie, jucătoarea de tenis Kim Clijsters a participat la un meci demonstrativ la Atlanta, iar apoi a donat 5.000 de dolari Crucii Roşii belgiene.

De asemenea în iulie, jucătoarea tunisiană Ons Jabeur, devenită prima femeie arabă ce a ajuns în sferturi la Wimbledon, a anunţat că îşi vinde racheta de tenis pentru a ajuta spitalele din ţara sa.

În august, tehnicianul Zinedine Zidane a donat două milioane de euro pentru ajutorarea victimelor incendiilor devastatoare din Algeria.

Şi o româncă şi-a arătat generozitatea. În septembrie, Simona Radiş a scos la licitaţie tricoul semnat cu care a cucerit aurul la Jocurile Olimpice. Astfel, ea a venit în sprijinul copiilor cu deficienţe neurologice. Tricoul a fost adjudecat cu suma de 1.000 de euro.

Tot în septembrie, jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek a declarat că va dona 50.000 de dolari din premiul său în cinstea Zilei Mondiale a Sănătăţii Mintale, după ce s-a calificat în optimile de finală ale BNP Paribas Open de la Indian Wells.

În noiembrie, jucătorii din naţionala Serbiei au anunţat că donează prima de un milion de euro pentru calificarea la Cupa Mondială copiilor cu dizabilităţi.

FEMEI ÎN CONTROL

În martie, Stephanie Frappart, din Franţa, a devenit prima femeie care a condus la centru un meci din preliminariile Cupei Mondiale de fotbal. Frappart a arbitrat partida Olanda – Letonia, scor 2-0.

Franţuzoaica a fost inclusă apoi şi într-o brigadă de la Campionatul European masculin, ca arbitru de rezervă. Ea a fost prima femeie parte a unei brigăzi de arbitri de la Euro masculin.

În mai, formaţia argentiniană Defesa y Justicia a remizat, scor 1-1, cu echipa din Ecuador Independiente del Valle, în grupele Copa Libertadores, meci arbitrat de o brigadă formată integral din femei. La centru s-a aflat Edina Alves, din Brazilia. Ea a fost ajutată de compatrioata sa Neuza Back şi de Cindy Nahuelcoy, din Chile. Arbitru de rezervă a fost Maria Belen Carvajal, de asemenea din Chile.

AMENDĂ PLĂTITĂ DE PINK

În iulie, cântăreaţa americană Pink s-a oferit să plătească amenda primită de echipa norvegiană feminină de handbal pe plajă din cauza echipamentului purtat la un meci de la la European Beach Handball Championships - pantaloni scurţi şi nu bikini. Echipa a fost amendată cu 150 de euro pentru fiecare jucătoare, pentru „vestimentaţie necorespunzătoare”.

„Sunt foarte mândră de echipa norvegiană feminină de handbal pe plajă pentru că a protestat faţă de regulile sexiste legat de uniformă”, a scris atunci Pink pe Twitter. „Bravo vouă, doamnelor. Aş fi fericită să vă plătesc amenzile. Ţineţi-o tot aşa!”.

CARLA SUAREZ NAVARRO NU MAI ARE CANCER

Spaniola Carla Suarez Navarro, în vârstă de 33 de ani, a anunţat în aprilie că s-a vindecat de cancer.

"Încă un pas pe acest drum. Astăzi termin tratamentul şi pot spune că am învins limfomul Hodgkin. Vă mulţumesc tuturor. Fiecare mesaj de încurajare mi-a adus multă putere. Recunoştinţă infinită întregului personal medical care are grijă de noi în fiecare zi. SUNT VINDECATĂ!", a scris atunci sportiva, pe reţelele de socializare.

Boala, un cancer al sistemului limfatic, i-a fost diagnosticată în mijlocul pandemiei de coronavirus, în august 2020, când se pregătea să se retragă din tenis, la finalul sezonului.

CU MOTOCICLETA LA SANREMO

Suedezul Zlatan Ibrahimovici, care era în perioada respectivă unul dintre prezentatorii festivalului Sanremo, a fost ajutat în martie de un fan cu motocicleta să ajungă la eveniment, după ce maşina i-a rămas blocată în trafic din cauza unui accident. Ibrahimovici ar fi cerut de la organizatorii festivalului să fie liber o zi pentru a fi prezent la un meci AC Milan – Udinese. El s-a antrenat în dimineaţa dinaintea revenirii la festival alături de colegii săi de la AC Milan, iar apoi, după-amiază, a plecat cu maşina spre Sanremo. Însă el a rămas blocat în trafic din cauza unui accident, ceea ce l-a făcut să găsească altă metodă de transport.

“După ce am stat trei ore în maşină, i-am spus şoferului că trebuie să ies. Am oprit un motociclist care era în trecere şi l-am întrebat dacă poate să mă ducă la Sanremo. Din fericire, era fan Milan. M-a dus 60 de kilometri cu motocicleta şi când am ajuns, şi era foarte frig, mi-a spus: ‘Am fost prima dată cu motocicleta pe autostradă...’”, a povestit fotbalistul.

GEST FRUMOS DIN PARTEA LUI HAALAND

Atacantul norvegian al echipei Borussia Dortmund, Erling Haaland, a trimis în aprilie un colet cu un tricou şi alte obiecte promoţionale semnate de el asociaţiei SOS Autism Bihor.

Gestul a venit după ce arbitrul asistent Octavian Şovre i-a cerut un autograf lui Haaland, după un meci pierdut de Borussia Dortmund, scor 1-2, cu Manchester City, în turul sferturilor Ligii Campionilor. Gestul arbitrului a fost crticat atât de UEFA, cât şi de preşedintele CCA, Kyros Vassaras. Ulterior, Octavian Şovre a declarat că obişnuieşte să strângă autografe de la mari sportivi ai lumii pentru a sprijini SOS Autism Bihor, un centru pentru bolnavii de autism.

STELUŢE PENTRU SUPORTERI

Clubul Ajax Amsterdam şi-a topit în luna mai trofeul de campioană a Olandei şi l-a transformat în steluţe pentru a le trimite suporterilor abonaţi. "O bucată de istorie, o bucată din Ajax. Pentru voi", anunţa Ajax, subliniind că astfel vrea să mulţumească fanilor pentru un titlu câştigat în care nu s-a putut beneficia de sprijinul lor din cauza pandemiei de coronavirus. 

Trofeul de 2,75 kilograme a fost transformat în 42.000 de steluţe de 3,45 g.

FOTBALIST DE NOTA 10

În iulie, jucătorul rapidist Ştefan Pănoiu a luat examenul de Bacalaureat cu nota 10. Pe lângă Stefan Pănoiu, au mai promovat examenul de Bacalaureat şi Rareş Ilie, Cristi Ignat, Erik Finica, Alex Gheorghe, Alex Despa, Antonio Dumitrescu şi Vlad Ghineţ.

"Băieţii noştri ce au dat BAC-ul au demonstrat că la Rapid nu se pune accent numai pe fotbal, dar şi pe şcoală şi educaţie", a notat atunci gruparea rapidistă.

RECOMPENSĂ DULCE

În noiembrie, Elveţia, calificată la Cupa Mondială şi datorită rezultatului de 0-0 din meciul Irlanda de Nord – Italia, din ultima etapă a grupelor preliminare europene, le-a trimis nord-irlandezilor 9,3 kilograme de ciocolată. Cele 9,3 kilograme de ciocolată reprezentau cele 93 de minute de rezistenţă a Irlandei de Nord în faţa Italiei, la partida din 15 noiembrie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.