Liderul ATP, Novak Djokovici, şi-a reiterat dezacordul faţă de interzicerea de către organizatorii turneului de la Wimbledon a participării sportivilor din Rusia şi din Belarus, el precizând că jucătorii concurează „în funcţie de clasarea lor, nu de naţionalitate”, informează Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Nu cred că este necesară suspendarea tuturor sportivilor, nu mă refer doar la jucătorii de tenis. Ei nu contribuie la ceea ce se întâmplă în război. Îi împiedicaţi să îşi exercite dreptul de a concura. Jucătorii evoluează în funcţie de clasarea lor, nu de naţionalitate, iar Wimbledon a încălcat această regulă”, a spus Djokovici.

Organizatorii turneului de la Wimbledon au anunţat, miercuri, excluderea jucătorilor din Rusia şi Belarus de la ediţia 2022 a grand slam-ului (27 iunie - 10 iulie), dar şi de la turneele premergătoare programate în Marea Britanie.

ATP şi WTA au criticat această decizie, considerând-o discriminatorie, nedreaptă şi nejustificată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.