Atacantul echipei Atletico Madrid, Diego Costa, a părăsit cantonamentul naţionalei Spaniei "din motive personale" şi nu va evolua în meciurile cu Anglia şi Croaţia, din Liga Naţiunilor.
În vârstă de 29 de ani, Costa a fost înlocuit în lot cu atacantul de la Celta Vigo, Iago Aspas.
Spania întâlneşte Anglia, miercuri, pe Wembley, iar după trei zile va evolua contra Croaţiei, la Elche.




























