Tehnicianul Devis Mangia a declarat că jucătorii CS Universitatea Craiova trebuie să muncească mai mult şi să reuşească să înscrie, după remiza cu Poli Iaşi, scor 0-0, din prima etapă a Ligii I.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Un punct este mai bun decât nimic. Jucătorii au dat tot ce au avut mai bun. Noi trebuie să muncim mai mult şi să încercăm să înscriem. Nu putem vorbi de criză, am jucat bine şi cu CFR, iar azi jucătorii au făcut tot ce au putut. Nu vreau să găsesc scuze, dar nu este ok să pregăteşti un meci şi apoi să stai 45 de minute să aştepţi să joci", a declarat Mangia la Digisport.

De partea cealaltă, antrenorul ieşenilor, Flavius Stoican a declarat că meciul cu craiovenii a fost plăcut pentru spectatori: "Important este ce facem pe teren, aici trebuie să ne măsurăm forţele, de asta au venit oamenii la stadion. Cred că a fost un joc plăcut. Este destul de greu, dar nu imposibil, să ajungem din nou în play-off. Sunt meciuri grele, dar important este să greşim mai puţin ca adversarul".

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Formaţia CS Universitatea Craiova a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, luni, pe teren propriu, în compania echipei Poli Iaşi, în prima etapă a Ligii I.

Partida a început cu o întârziere de 48 de minute, din cauza unor probleme la instalaţia de nocturnă.

Deoarece instalaţia de nocturnă funcţiona doar 25 la sută din capacitate, arbitrul Horaţiu Feşnic a decis ca meciul să nu înceapă la ora 21.00.

În cele din urmă, după ce s-a remediat o parte din problemă, meciul a început la ora 21.48.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.