Douăzeci şi patru de elevi din clasele 1-4 ai şcolii “Pia Brătianu” din Bucureşti au jucat marţi, 24 octombrie, un mini-turneu de şah blitz, în cadrul unui prim concurs organizat sub umbrela programului naţional “Educaţie Prin Şah”. Evenimentul a fost organizat de Hidroelectrica, unul dintre partenerii Federaţiei Române de Şah în acest proiect, pe care-l va susţine timp de un an.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Hidroelectrica este de anul acesta partener al F.R. Şah. Încercăm să-i sprijinim cu tot ce putem în acest demers admirabil de a introduce în învăţământul preuniversitar şi alte activităţi alături de  materiile bine cunoscute. Şahul este un sport al minţii care vă va ajuta să fiţi printre cei mai buni în orice domeniu pe care îl veţi alege în viitor. Doresc mult succes participanţilor şi vreau să le reamintesc că toţi sunt nişte câştigători, chiar dacă azi vor pierde în faţa unui adversar poate mai bine pregătit. Vor câştiga acum experienţă, prieteni noi sau sau noi strategii de joc şi distracţie! Şahul este viaţa în miniatură!”, le-a transmis Ana Paveleţ, şef Serviciu Comunicare, PR şi CSR al Hidroelectrica, celor 30 de copii prezenţi la startul concursului de şah, care s-a desfăşurat în trei reprize.

Preşedintele FR Şah, Vlad Ardeleanu, le-a urat celor mici baftă în concurs şi i-a încurajat să se înscrie şi în Olimpiada Naţională de Şah, a patra etapă a acestui program la care vor putea participa 1.000 de copii.

“Bine aţi venit în programul naţional „Educaţie prin şah”, un proiect care are ca scop apropierea voastră de şah. Pentru că sunteţi deja aici, ştiţi probabil că şahul vă face mai isteţi, vă ajută să vă concentraţi, să faceţi lucrurile mai bine. Eu sunt un exemplu - am învăţat ca şi voi, de mic, şah şi m-a ajutat în fiecare moment din viaţă. M-a ajutat să am o viaţă mai bună. Şahul este un prieten bun şi vă recomand să-l ţineţi mereu aproape”, le-a transmis Vlad Ardeleanu celor mici.

Aprobat în decembrie 2022, Programul „Educaţie prin şah” are patru etape - acreditarea cursului, formarea cadrelor didactice, predarea şahului în şcoli şi Olimpiada Naţională de Şah. Etapa de formare a cadrelor didactice care vor preda şahul în învăţământul preuniversitar a început în februarie a.c. Oferite de Casa Corpului Didactic (CCD) Ialomiţa în colaborare cu Federaţia Română de Şah, cursurile îşi propun să formeze pe an, gratuit, un număr de minimum 800 de cadre didactice din ciclul primar. Durata cursului este de 50 de ore, are loc în totalitate online (pe platforma dedicată educatie-frsah.ro), iar la absolvirea cursului profesorii vor primi un număr de 12 credite.

Pentru anul în curs, obiectivul FR Şah este să ofere cursul gratuit pentru minimum 3.000 de cadre didactice şi 50.000 de elevi. Până în 2026 inclusiv, aproximativ 12.000 de cadre didactice vor beneficia de cursurile gratuite.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.