Fostul internaţional olandez Frank de Boer, în prezent antrenor al echipei Atlanta United, a declarat că a folosit un cuvânt dur atunci când a vorbit despre egalitatea în privinţa renumerării în fotbal, însă a subliniat că, deşi a spus că este ‘ridicol’ ca femeile să fie plătite la fel ca bărbaţii, el va susţine mereu fotbalul feminin.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Cuvântul ‘ridiol’ este foarte dur. Dacă vedeţi însă contextul, cred că am fost foarte clar că promovez întotdeauna fotbalul feminin. Cred că m-am numărat printre primii care au făcut asta, la Ajax. Voi promova întotdeauna fotbalul feminin. Cred că jucătoarele, dacă sunt mai populare decât jucătorii,trebuie să câştige mai mult. Din nou, cuvântul ‘ridicol’ este puţin cam dur. Sper că fotbalul feminin va deveni din ce în ce mai popular, pentru că le voi susţine mereu nu doar pe femeile care joacă fotbal, ci care fac orice sport, pentru că este benefic. Sporturile de echipă sunt extraordinare, astfel că sper să vedem multe femei făcând sport şi în special jucând fotbal, pentru că iubesc fotbalul”, a spus De Boer, potrivit prosoccerusa.com.

În urmă cu câteva zile, De Boer s-a declarat împotriva egalităţii în privinţa remunerării în fotbal, el menţionând că fotbalul feminin nu este la fel de popular ca acela masculin. “Este ridicol. Este ca în tenis. Dacă observaţi, finala Cupei Mondiale este urmărită de circa 500 de milioane de oameni, sau cam aşa ceva. O finală feminină este urmărită de 100 de milioane. Este o diferenţă. Aşa că nu este la fel. Evident, trebuie să fie plătite atât cât merită, nu mai puţin, doar ceea ce merită cu adevărat. Dacă este la fel de popular ca fotbalul masculin, vor primi, pentru că publicitatea şi câştigurile vor fi orientate către acest lucru. Dar nu este astfel, aşa că de ce trebuie să câştige la fel? Cred că este ridicol. Nu înţeleg asta”, a spus De Boer pentru The Guardian.

El a precizat atunci că mişcarea cu privire la egalitatea de remunerare reprezintă o reacţie a dezechilibrului din societate. “Cred că totul a început de la faptul că o femeie nu era plătită corect, în special în poziţiile de conducere. Ele trebuie să câştige la fel ca bărbaţii. Dacă ai o poziţie de conducere la o bancă, trebuie să ai acelaşi salariu ca bărbaţii, pentru că nu este vorba de o muncă fizică. Faci exact acelaşi lucru. această mişcare a ajuns şi în sporturile ca tenisul şi fotbalul. Dar este diferit”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.