David Popovici, dublu campion european la nataţie, la seniori, a revenit în ţară de la competiţia continentală de la Roma, unde a fost desemnat cel mai bun sportiv în probele masculine.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a anunţat pe Facebook că sportivul a fost aşteptat într-un cadru restrâns şi că i-a promis lui Popovici că se va ocupa de reabilitarea bazinului „Lia Manoliu”.

“A revenit în ţară dublul nostru campion european şi recordmen mondial, desemnat cel mai bun sportiv în probele masculine în urma evoluţiilor de excepţie de la Europenele de la Roma.

L-am aşteptat într-un cadru restrâns, cu doamna preşedinte a Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, Camelia Potec. Dincolo de felicitări, am folosit acest prilej pentru a discuta despre dezvoltarea înotului şi i-am promis lui David că mă voi ocupa personal de reabilitarea bazinului "Lia Manoliu". Este bazinul lui preferat şi cred că atât el, cât şi cei pe care i-a inspirat să îi calce pe urme, merită să aibă un bazin performant, unde să fie asigurate toate condiţiile de antrenament şi pregătire”, a notat Novak.

David Popovici a cucerit două medalii de aur în probele de 100 m liber (cu record mondial de seniori) şi 200 m liber, la Campionatele Europene de Nataţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.