Darren Cahill a încurajat-o pe Simona Halep după suspendarea pe patru ani a sportivei, el precizând, într-un mesaj postat în social media, că fostul lider WTA are sprijinul său “de neclintit”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Cei care mă cunosc ştiu ce gândesc despre toată această situaţie. Sprijinul meu pentru Simona este de neclintit. Rămâi puternică, Simo. Oricum, acest caz ar fi urmat să ajungă la Tribunalul de Arbitraj Sportiv din Elveţia”, a notat fostul antrenor al româncei. 

CITEȘTE ȘI Patrick Mouratoglou, după suspendarea lui Halep: Sunt şocat. Această decizie nu are nicio noimă pentru mine!

Simona Halep a fost suspendată patru ani, ca urmare a unor încălcări ale Programului Anti-Doping în Tenis (TADP).

Decizia a fost anunţată marţi de Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA), iar românca a precizat că va face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.