Americanca Danielle Colins, locul 93 WTA, venită din calificări, a obţinut o victorie de răsunet în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory de la Miami. Ea a învins-o, miercuri, cu 6-2, 6-3, pe compatrioata ei Venus Williams, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 8, obţinând primul succes în faţa unei jucătoare din Top 10 WTA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sportiva în vârstă de 24 de ani s-a impus după un meci care a durat o oră şi 27 de minute, devenind prima jucătoare din istoria Miami Open care atinge faza semifinalelor venind din calificări.

Collins a jucat foarte mult în campionatul universitar american, ea evoluând "full time" în circuitul ITF în 2017, după ce a absolvit Universitatea din Virginia, în anul precedent. Primul meci pe tabloul principal al unui turneu important l-a disputat în 2014, în primul tur al US Open, când i-a luat un set Simonei Halep, înainte de a se înclina cu 6-7 (2), 6-1, 6-2. Jucătoarea din SUA are un turneu câştigat, de categorie 125K, la Newport Beach, în ianuarie. 

Pentru prima semifinală a unei competiţii de categorie Premier Mandatory pe care o va disputa, Collins va primi  390 de puncte WTA şi 327.965 de dolari, premiul în bani fiind superior câştigurilor ei totale din carieră, de 305.385 de dolari. 

Intrată pentru prima dată în Top 100 WTA la 19 martie, după un alt "Mandatory" reuşit, la Indian Wells, unde a ajuns în optimi, Danielle Collins va urca cel puţin 40 de locuri în ierarhia jucătoarelor profesioniste, până pe locul 53 WTA.

În penultimul act al Miami Open, americanca va evolua cu letona Jelena Ostapenko, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 6, care a eliminat-o, cu 7-6 (3), 7-6 (5), pe ucraineanca Elina Svitolina, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4.

În cealaltă semifinală se vor întâlni Victoria Azarenka din Belarus, locul 186 WTA, beneficiară a unui wild card, şi americanca Sloane Stephens, lcoul 12 WTA şi cap de serie numărul 13.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.