FC Hermannstadt a anunţat, vineri, că Dani Coman este noul preşedinte al clubului care a retrogradat în Liga a II-a.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Cred că împreună vom realiza lucruri frumoase. Sunt extrem de motivat, am venit cu gânduri pozitive la Sibiu, îmi doresc foarte mult să aduc această echipă acolo unde îi este locul, adică în prima ligă. Ne dorim să reconstruim această echipă, timpul nu ne va permite, începe noul campionat, unul extrem de greu, în care va trebui să fim foarte buni. Am nevoie de toată lumea pentru această reconstrucţie a echipei, pentur acest obiectiv pe care ni l-am propus, acela de a promova în prima ligă. Am nevoie ca toţi oamenii din preajma echipei să fie lângă noi, lângă echipă, am nevoie de suporteri. Sper ca împreună să readucem Sibiul în primul eşalon, iar cu toţii să fim mândri de realizările noastre. Am avut oferte poate mult mai bune, dar îi cunosc foarte bine pe cei doi patroni, Ştefan Băcilă şi Claudiu Rotar, am o relaţie foarte apropiată şi cu Radu Neguţ, finul meu, ştiu eforturile care s-au făcut aici, dezamăgirile care au fost după eşecul de a retrograda această echipă. Sunt foarte mulţi jucători care vor pleca de la această echipă, sunt jucători care vor veni, astăzi şi în următoarele zile, jucători care vor să pună umărul şi tot ce au mai bun pentru această echipă. Eu, în anii trecuţi, mi-am dorit să am un grup unit, în primul rând şi cred că am reuşit, mai puţin în ultimul an, când s-a ajuns din varii motive ca echipa Astra să retrogradeze", a declarat Coman.

Dani Coman a condus până la finalul sezonului trecut gruparea Astra Giurgiu, care de asemenea a retrogradat în liga secundă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.