Antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, după meciul cu Lazio, că echipa lui ar fi meritat victoria. El s-a arătat deranjat când a fost întrebat de ce nu a jucat Deac titular. Deac a intrat în minutul 62.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Dacă te iei după numărul de ocazii, trebuia să câştigăm. Echipa care a avut ocazii a fost CFR, dar ăsta este fotbalul, câteodată nu avem ocazii şi câştigăm, acum am avut foarte ocazii, meritam victoria chiar dacă aveam nevoie de numai un punct. Au fost două reprize total diferite, prima în care Lazio a fost mult mai bună, am văzut limitele noastre în prima repriză, când ei au stat bine fizic, au fost agresivi, în a doua repriza am reacţionat foarte bine, dar din păcate nu am reuşit să marcăm şi au fost foarte multe ocazii. Şanse foarte mici pentru noi (n.r. - de calificare), şansele toate pentru Celtic, sunt pe primul loc, vin fără presiune, noi avem şanse mici, dar trebuie să le jucăm",a  declarat petrescu, la Digi Sport.

Întrebat de ce nu au jucat titulari Deac şi Traore, Petrescu a răspuns: "Nu înţeleg întrebarea." Când i s-a spus că Deac este un obişnuit al primului 11, antrenorul a spus: "E jucătorul CFR-ului, ca toţi ceilalţi. Echipa o fac numai eu, eu decid tot şi aşa am crezut eu că e bine. El trebuie să se pregătească, să fie bun pentru jocul următor, e jucătorul CFR-ului, e un jucător foarte, bun, dar e o întrebare fără rost. Tot timpul de ce nu a jucat ăla sau celălalt. Avem un lot foarte bun, valoros şi am decis astăzi aşa. Echipa a jucat foarte bine, a avut ocazii, am jucat la echipa de pe locul 3 din Italia şi cred că meritam mai mult. Aici au pierdut 4-0 Torino, Genoa, Lecce, Atalanta a primit trei goluri, Steaua a luat vreo cinci, noi am luat doar un gol şi puteam să marcăm trei. Asta e realitatea."

CFR Cluj a fost învinsă, joi, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), de Lazio, în etapa a V-a a Ligii Europa, penultima. Clujenii trebuie să obţină cel puţin un rezultat de egalitate, la 12 decembrie, în meciul de acasă, cu Celtic, pentru a se califica în 16-imi. Echipa scoţiană a câştigat Grupa E.

Clujenii au jucat timid în prima repriză şi au pus de puţine ori în pericol poarta apărată de Proto. Doar Djokovici a trmis un şut de la aproxiamtiv 30 de metri, mingea lovind bara. 

În repriza a doua, CFR Cluj a jucat mai bine, a avut destule ocazii de a marca. Traore a reuşit să o facă, dar golul a fost anulat pentru ofsaid.

A marcat Correa '15.

În celălalt meci al grupei, Celtic a învins, acasă, cu 3-1 (2-0), pe Rennes.

Clasamentul Grupei E: Celtic are 13 puncte şi este urmată de CFR Cluj, nouă puncte, Lazio, şase puncte, şi Rennes, un punct.

În ultima etapă, care va avea loc la 12 decembrie, de la ora 19.55, vor avea loc meciurile CFR Cluj - Celtic şi Rennes - Lazio.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.