Tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că meciul de baraj pentru Conference League, cu FCU Craiova 1948, este decisiv pentru clujeni, care dacă vor pierde vor avea sezonul ratat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“E meci important pentru noi, un meci decisiv. E al 63-lea meci, vă daţi seama că este o stare de oboseală. Suntem supăraţi după ultimul meci, pe care l-am pierdut nemeritat jucând foarte bine şi având mult ghinion. Sper ca băieţii să facă mâine un meci excelent şi să califice echipa în Europa. Nu înţeleg cum trebuie să joci cu locul şapte ca să te duci în Europa. Nu o să înţeleg niciodată aceste decizii cu înjumătăţirea punctelor, cu rotunjirea... Noi trebuie să facem poate cel mai bun meci din ultimul timp. Adversarul este unul de play-off. La anul se vor bate cel puţin la podium. Presiunea e pe ambele echipe, dar pe CFR e mai mare”, a spus Petrescu.

“Meciul de mâine e cel mai important al sezonului. Dacă vom pierde va fi un sezon ratat, dacă vom câştiga va fi un sezon bun. Am jucat 63 de meciuri. Să ajungi în primăvara europeană şi să fii pe podium, la câte probleme au fost, mai ales de arbitraje, eu zic că suntem bine. Meciul de mâine nu este despre Dan Petrescu. Clubul CFR va merge înainte şi cu mine şi fără mine. Va fi un meci pe viaţă şi pe moarte. Adversarul este foarte puternic”, a adăugat el.

Meciul de baraj pentru calificarea în UEFA Conference League, dintre CFR Cluj şi FC U Craiova 1948, se va disputa joi, 1 iunie, cu începere de la ora 20.30, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Cluj.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.