Tehnicianul Dan Petrescu a declarat, miercuri seară, că jucătorii echipei CFR Cluj nu s-au făcut de râs la meciul cu Dinamo Zagreb, subliniind că în toată cariera sa de antrenor nu a avut noroc la loviturile de departajare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am fost la mâna noastră, am jucat cu o echipă foarte bună, dar nu ne-am făcut de râs. Jucătorii nu sunt încă pregătiţi, Debeljuh nu ştiu cum a putut juca 120 de minute, copilul ăsta are doar două antrenamente, Chipciu s-a rupt la pauză, Omrani accidentat. Anul 2020 nu este bun pentru noi, nu am pierdut nici cu Sevilla, nici acum. La loviturile de departajare, alegerile au fost simple, pentru că ceilalţi nu au vrut să bată. Toţi cei care au bătut, sunt cei care au vrut, ceilalţi nu au vrut. A trebuit să avem 10 jucători care să bată, iar Debeljuh avea cârcei şi a stat pe bancă. Asta e soarta mea de antrenor, nu am noroc la penaltiuri. Nu am câştigat niciun meci la penaltiuri ca antrenor şi cred că nici ca jucător", a declarat Petrescu la Digisport.

Campioana României, CFR Cluj, a fost eliminată, miercuri, în turul doi preliminar al Ligii Campionilor, după ce a fost învinsă, pe teren propriu, la loviturile de departajare, cu scorul de 8-7 (2-2 în 120 de minute de joc, 6-5 la penaltiuri), de echipa croată Dinamo Zagreb. Ardelenii au ratat un penalti şi au jucat în superioritate numerică din minutul 51.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.