Jucătoarea canadiană Gabriela Dabrowski a declarat că s-a simţit minunat la Cluj-Napoca, unde a mâncat regeşte, în timp ce compatrioata sa Carol Zhao a precizat că atmosfera a fost extraordinară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Mi-a plăcut mult la Cluj-Napoca, am mâncat regeşte, a fost minunat la Cluj", a spus Dabrowski.

"Am jucat într-o atmosferă extraordinară, mulţumim. Merci",  a afirmat Zhao.

Echipa României a învins Canada, scor 3-1, la general, în Cupa Federaţiei, după ce Ana Bogdan şi Raluca Olaru au fost învinse de Gabriela Dabrowski şi Carol Zhao. România îşi asigurase victoria încă dinaintea acestui meci.

Dabrowski şi Zhao s-au impus, scor 4-6, 6-1, 10-6 după o oră şi 16 minute de joc.

Tot duminică, Irina Begu a învins-o pe Katherine Sebov în două seturi, scor 6-2, 6-4.

Sâmbătă, Sorana Cîrstea, locul 38 WTA, a învins-o, cu scorul de 6-2, 6-2, pe Carol Zhao, locul 138 WTA, iar Irina-Camelia Begu, locul 37 WTA, a trecut, cu scorul de 6-3, 6-7 (4), 6-2, pe Bianca Andreescu, locul 173 WTA.

România va juca, în 21-22 aprilie, barajul pentru promovarea în primul eşalon valoric al FedCup, iar Canada va evolua pentru menţinerea în Grupa Mondială II.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.