Echipa naţională a Emiratelor Arabe Unite, antrenată de tehnicianul român Cosmin Olăroiu, a fost învinsă marţi, în deplasare, scor 2-1, de echipa naţională a Irakului, în finala barajului asiatic de calificare pentru Cupa Mondială 2026.
După egalul (1-1) de pe teren propriu, în meciul tur, echipa Emiratelor Arabe Unite a disputat returul barajului asiatic la Basra, în Irak. Caio Lucas a deschis scorul pentru formaţia lui Olăroiu, în minutul 52. Mohanad Ali a egalat pentru gazde, în minutul 58, iar oaspeţii au pierdut doi jucători importanţi, accidentaţi, pe Bruno Oliveira (min. 79) şi pe Nicolas Gimenez (min. 87).
Arbitrul japonez Yusuke Araki a acordat zece minute de prelungire, iar în minutul 90+13, la un corner, Yahia Nader a comis henţ în careul oaspeţilor.
După verificarea VAR s-a acordat penalti, pe care Amir Al-Ammari l-a transformat în minutul 90+17, învingându-l pe portarul Khalid Eisa şi semnând calificarea echipei sale în barajul intercontinental pentru calificarea la Cupa Mondială 2026. Irak – Emiratele Arabe Unite s-a încheiat 2-1, iar fornaţia lui Olăroiu rămâne acasă la această ediţie a Cupei Mondiale.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







