Cupa Mondială 2026: Mohamed Salah, incert pentru meciul Egiptului cu Australia, din 16-imi

Cupa Mondială 2026: Mohamed Salah, incert pentru meciul Egiptului cu Australia, din 16-imi

Căpitanul Egiptului, Mohamed Salah, este incert pentru meciul de vineri din şaisprezecimile de finală al Cupei Mondiale împotriva Australiei, după ce a suferit o accidentare la ischiogambieri.

Jucătorul în vârstă de 34 de ani a fost înlocuit în timpul egalului 1-1 al Egiptului cu Iranul, iar medicul echipei, Mohamed Abou, a declarat că Salah s-a plâns de dureri înainte ca scanările să confirme ulterior o întindere la ischiogambieri.

Declaraţia Federaţiei Egiptene de Fotbal a adăugat că Salah a început un program de tratament, dar nu a făcut nicio sugestie cu privire la faptul dacă atacantul va fi apt să joace împotriva Australiei la Dallas pe 3 iulie.

„Am vorbit cu Salah şi, cu voia lui Dumnezeu, accidentarea nu pare gravă”, a declarat antrenorul Egiptului, Hossam Hassan, după meciul cu Iranul.

O problemă la ischiogambieri l-a ţinut departe de teren timp de trei săptămâni de la sfârşitul lunii aprilie, dar s-a recuperat pentru a juca în ultimele două meciuri ale echipei Liverpoool din sezon.

Salah a marcat o dată şi a oferit două pase decisive până acum în această Cupă Mondială, Egiptul calificându-se din Grupa G pe locul doi.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră