FIFA a anunţat, marţi, o decizie istorică din punct de vedere financiar privind sumele alocate cluburilor ai căror jucători vor participa la Cupa Mondială din 2026. FIFA va redistribui 300 de milioane de euro, cu 70% mai mult decât la Cupa Mondială organizată în Qatar în 2022.
FIFA va redistribui 300 de milioane de euro, cu 70% mai mult decât la Cupa Mondială organizată în Qatar în 2022. Rezultatul unui acord cu Asociaţia Europeană a Cluburilor, acest program vizează acum şi jucătorii puşi la dispoziţie în timpul calificărilor, chiar şi atunci când nu participă la faza finală (din 11 iunie până în 19 iulie 2026, în Canada, Statele Unite şi Mexic).
Suma anterioară, rezervată cluburilor care angajează jucători din cele 32 de echipe participante la Cupa Mondială din Qatar, a permis distribuirea a 209 milioane de dolari către 440 de formaţii, „provenite din 51 de federaţii membre ale FIFA”, a precizat organizaţia.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Cupa Mondială din 2026 va fi prima care va reuni atât de multe echipe (48), crescând numărul de meciuri de la 64 la 104.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.