Italia este câştigătoarea Cupei Davis pentru prima dată după 1976, după ce Jannik Sinner a reuşit o nouă performanţă învingându-l pe australianul Alex de Minaur cu 6-3, 6-0 şi oferindu-i ţării sale un avantaj incontestabil de 2-0 în finala Cupei Davis 2023 de la Malaga.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sinner, care a fost într-o formă senzaţională toată săptămâna, a fost pur şi simplu prea bun pentru adversarul său australian în cel de-al doilea meci de simplu, având nevoie de doar o oră şi 21 de minute pentru a pune capăt unei săptămâni perfecte pentru jucătorul de 22 de ani.

Italianul, considerat viitorul tenisului masculin, nu numai că l-a învins sâmbătă pe Novak Djokovici, numărul 1 mondial, la simplu şi la dublu, dar a fost neînvins în toate cele cinci meciuri pe care le-a disputat la Malaga.

În primul meci al finalei, Matteo Arnaldi l-a învins pe Alexei Popyrin cu 7-5, 2-6, 6-4.

"Cred că am câştigat unul dintre cele mai importante meciuri din viaţa mea. Nu ştiu ce să spun", a declarat Arnaldi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.