În urma rezultatelor obţinute duminică, în grupele E şi F din cadrul Cupei Africii pe Naţiuni, ecuaţia calificării rămâne deschisă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Africa de Sud a dispus de Namibia cu 4-0 în cadrul grupei E. Percy Tau a deschis scorul din penalti (min. 14), apoi Themba Zwane a marcat o dublă (minutele 25 şi 40), pentru ca Thapelo Maseko să închidă tabela în minutul 75. În grupa E conduce Mali, cu 4 puncte, urmată de două formaţii cu câte trei puncte, Africa de Sud şi Namibia, iar Tunisia e pe locul 4, cu un punct.

Maroc este neînvinsă după două meciuri în grupa F, cu patru puncte după ce a încheiat la egalitate duminică, scor 1-1, cu Republica Democrată Congo. Hakimi a deschis scorul în minutul 6 pentru Maroc, iar Silas Katompa Mvumpa a egalat în minutul 76 pentru RD Congo.

Tot în grupa F, Zambia şi Tanzania au făcut 1-1. Msuva a deschis scorul în minutul 11 pentru tanzanieni, Daka egalând pentru Zambia, în minutul 88. În clasamentul grupei conduce Maroc, cu 4 puncte, urmată de RD Congo şi Zambia, cu câte două puncte, şi de Tanzania, cu un punct.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.