Echipa de handbal feminin CSM Bucureşti a învins miercuri, pe teren propriu, campioana en-titre SCM Râmnicu Vâlcea, scor 23-22 (15-12), în derbiul Ligii Naţionale, meci restant din etapa a XVIII-a.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În urma rezultatului, cele două echipe conduc clasamentul Ligii Naţionale, cu câte 43 de puncte, SCM păstrând poziţia de lider.

Ambele echipe sunt calificate în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.

Liga Naţională se va întrerupe datorită reunirii echipei naţionale, în vederea participării la turneul preolimpic din Muntenegru (20-22 martie).

Următoarea etapă, a XX-a, este programată în 4 aprilie, dar s-ar putea derula mai devreme, după ce EHF a anunţat, miercuri, că se amână pentru prima săptămână din iunie cele două etape din preliminariile CE2020, iniţial în 25 şi 29 martie.

Se vor juca intern, totuşi, două partide din sferturile Cupei României, joi, între Universitatea Cluj – Rapid Bucureşti şi Gloria Buzău – Minaur Baia Mare. Celelalte două dispute, între SCM Râmnicu Vâlcea – Dunărea Brăila şi CSM Bucureşti – CSM Slatina, nu au încă o dată programată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.