Campioana en-titre a României la handbal feminin, CSM Bucureşti, s-a calificat duminică, în deplasare, la Turneul Final Four al Ligii Campionilor, după ce a eliminat formaţia franceză Metz Handball în faza sferturilor. Succesul CSM Bucureşti este al treilea consecutiv. Celelalte trei echipe calificate la Turneul F4 de la Budapesta sunt: Gyor, HC Vardar şi Rostov-Don.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Meci slab făcut duminică, în returul sferturilor, de CSM Bucureşti, care a fost învinsă cu scorul de 27-20 (14-9), dar în tur a câştigat cu 34-21 (19-13), astfel că se califică la Turneul Final Four, cu 54-48 la general.

Pentru CSM au marcat Neagu 8 goluri, Gullden 7, Niombla 2, Mehmedovici 1, Kurtovici 1, Frafjord 1, iar de la Metz s-au remarcat Houette 7 şi Smits 6.

Rezultatele din celelalte trei partide retur ale sferturilor sunt: Rostov-Don – FTC Budapesta 32-22 (20-12), HC Vardar – FC Midtjylland 32-25 (17-12),  Gyor – Buducnost 30-28 (15-15).

În tur, Rostov-Don a câştigat cu scorul de 31-29 (16-15), Gyor s-a impus cu 26-20 (12-9), iar HC Vardar cu 24-23 (13-16).

CSM Bucureşti s-a calificat în sferturile de finală de pe locul 3 în grupa principală I, după următoarele rezultate: 28-22 şi 24-28 cu Gyor, 31-26 şi 29-24 cu FC Midtjylland şi 22-22 cu Rostov-Don.

Turneul Final Four va avea loc la Budapesta, în 12 şi 13 mai.

Obiectivul campioanei României în actuala stagiune a fost calificarea la Turneul Final Four al Ligii Campionilor, la care a mai participat de două ori consecutiv.

În 2016, CSM Bucureşti a cucerit trofeul, iar anul trecut a încheiat cu medaliile de bronz.

Deţinătoarea Ligii Campionilor este campioana Ungariei, Gyor ETO.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.