Justiţia din Kenya dispune suspendarea planului SUA pentru un centru de carantină în cazurile de Ebola

Justiţia din Kenya dispune suspendarea planului SUA pentru un centru de carantină în cazurile de Ebola

O instanţă din Kenya a dispus suspendarea temporară a unui plan al Statelor Unite de a înfiinţa o unitate de carantină pentru Ebola în această ţară, după ce o plângere a susţinut că locaţia ar putea pune în pericol sănătatea publică, relatează Reuters.

Oficiali americani au declarat că unitatea de 50 de paturi de la o bază a forţelor aeriene din centrul Kenyei urma să deservească cetăţenii americani care au fost expuşi la virus, dar sunt încă asimptomatici, şi ar fi urmat să devină operaţională vineri. Pacienţii care dezvoltă simptome vor fi trimişi pentru îngrijire în alte ţări din afara SUA, au declarat oficialii.

Planul de a aduce cetăţeni americani expuşi la focarul de epidemie din estul Republicii Democrate Congo şi din Uganda a stârnit o opoziţie puternică în rândul multor kenieni de când s-a aflat despre el, la începutul acestei săptămâni. Guvernul Kenyei a acordat joi aprobarea scrisă pentru acest plan, dar nu s-a pronunţat direct asupra lui în declaraţii publice.

Într-o hotărâre emisă joi seara, judecătoarea Curţii Supreme din Kenya, Patricia Nyaundi, a interzis guvernului să admită pe oricine a fost expus sau infectat cu Ebola în temeiul acordului planificat, până la soluţionarea contestaţiei depuse de grupul de lobby juridic Katiba Institute.

Următoarea audiere va avea loc pe 2 iunie, a spus Nyaundi.

ADMINISTRAŢIA TRUMP „NU VA PERMITE” PACIENŢILOR CU EBOLA SĂ INTRE PE TERITORIUL SUA

Administraţia preşedintelui american Donald Trump a declarat că „nu poate şi nu va permite” niciunui caz de Ebola să intre în ţară, spre deosebire de perioada epidemiei de Ebola din Africa de Vest din 2014-2016, când mai mulţi cetăţeni americani infectaţi au fost trataţi pe teritoriul SUA.

Unitatea planificată în Kenya urmează să fie deservită de membri ai Serviciului de Sănătate Publică al SUA, o ramură în uniformă a Departamentului Sănătăţii şi Serviciilor Sociale. Peste 30 de persoane s-au antrenat la Washington timp de trei zile şi au plecat spre Kenya miercuri seara, au declarat oficialii americani.

Kenya a insistat ca unitatea să fie deschisă tuturor naţionalităţilor, nu doar cetăţenilor americani, dar nu este clar dacă acest lucru se va întâmpla.

Departamentul de Stat al SUA a declarat joi că va aloca 13,5 milioane de dolari pentru eforturile Kenyei de pregătire împotriva Ebola.

De la confirmarea focarului, la mijlocul lunii mai, au existat peste 1.000 de cazuri suspecte şi confirmate, inclusiv 246 de decese, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Experţii în sănătate au avertizat că numărul real de cazuri şi decese este probabil mult mai mare din cauza detectării tardive a focarului şi a dificultăţilor de urmărire a contactelor cazurilor suspecte în estul RDC, unde există un conflict armat extins.

PLANUL SUA DE CARANTINĂ, CRITICAT ÎN KENYA

Institutul Katiba a afirmat în acţiunea sa în justiţie că planul de carantină „ridică grave preocupări constituţionale cu privire la drepturile la viaţă, sănătate, acţiune administrativă echitabilă, participare publică şi supraveghere parlamentară”.

Principalul sindicat medical din Kenya a ameninţat, de asemenea, joi că va iniţia o acţiune sindicală dacă termenii acordului cu guvernul SUA nu vor fi făcuţi publici în termen de 48 de ore.

Între timp, unii experţi în sănătate din SUA au criticat planul, afirmând că acesta ar putea descuraja americanii să se alăture eforturilor de combatere a virusului Ebola.

Administraţia Trump a declarat că planul va permite pacienţilor să aibă acces mai rapid la îngrijiri medicale şi va proteja cetăţenii americani de acasă.

Săptămâna trecută, s-a confirmat că un cetăţean american care trata pacienţi în RDC în calitate de misionar medical a contractat Ebola şi a fost transferat în Germania pentru tratament, împreună cu alte cinci persoane care au fost expuse virusului. O a şaptea persoană a fost dusă în Republica Cehă.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră