CSM Bucureşti anunţă că i-a prelungit contractul antrenorului Adrian Vasile, scandent în vara anului 2020. Noua înţelegere dintre club şi tehnician va expira în luna iunie a anului 2021 şi cuprinde obiective interne şi internaţionale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Oficialii echipei susţinute de Primăria Capitalei au fost multumiţi de parcursul echipei din luna octombrie până în prezent (de când tehnicianul a fost numit principal), de atmosfera de la lot şi de felul în care decurge colaborarea dintre el şi handbaliste.

Ca şi până acum, Adrian Vasile va avea obiective care vizează atât competiţiile interne, cât şi cele europene. Se doreşte ca echipa să cucerească toate trofeele puse în joc în România (Liga Naţională şi Cupa României FAN Courier), dar şi calificarea în careul de aşi al celei mai puternice încleştări intercluburi de pe continent, DELO WOMEN`S EHF Champions League.

"Trebuie să mulţumesc clubului pentru încrederea pe care mi-a acordat-o în toţi aceşti ani! Am avut şansa să mă alătur acestui club şi proiectului încă de la început. Am lucrat împreună cu mulţi antrenori de la care am avut multe de învăţat. Pentru mine, să fiu antrenorul echipei mele de suflet, în oraşul în care m-am născut, este o mare onoare", a declarat Adrian Vasile, antrenorul principal al CSM Bucureşti.

Fostul handbalist de performanţă a parcurs în timp drumul de la preparator fizic, la antrenor secund, apoi principal. De la începutul lunii octombrie, de când a fost numit antrenor principal, el are un bilanţ pozitiv la echipă: şapte victorii, două egaluri şi două înfrângeri.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.