Echipa de handbal feminin CSM Bucureşti a învins joi, în deplasare, formaţia HCM Râmnicu Vâlcea, cu scorul de 27-26 (12-15), şi cucereşte al patrulea titlu naţional consecutiv, de această dată cu patru etape înaintea finalului de sezon. Cristina Neagu nu a făcut deplasarea, invocând ”mici probleme medicale”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Meciul de joi, de la Râmnicu Vâlcea, a fost restant din etapa a XXI-a, iar rezultatul a consolidat poziţia de lider al campioanei CSM Bucureşti, care a adunat astfel 63 de puncte. Pe locul secund, SCM Craiova, cu 48, şi patru etape rămase de disputat nu mai poate emite pretenţii.

În meciul de joi, vedeta celor de la CSM Bucureşti, Cristina Neagu, nu a jucat, ea scriind un mesaj pe Facebook, alături de o fotografie în care este supusă unor proceduri medicale.

”Din cauza unor mici probleme medicale, nu pot fi alături de fete, astăzi, în deplasarea de la Râmnicu Vâlcea, dar am să le susţin din faţa televizorului! Îmi pare rău că nu pot evolua în faţa publicului vâlcean, la care ţin foarte mult. Vă transmit călduroase salutări tuturor!”, a scris Neagu.

FOTO: Facebook/Cristina Neagu
FOTO: Facebook/Cristina Neagu

CSM Bucureşti va juca următoarea partidă luni, în deplasare, cu Universitatea Cluj, după care va întâlni HC Zalău pe teren propriu (4 mai), iar apoi va evolua la Turneul Final Four al Ligii Campionilor, de la Budapesta. În competiţia internă mai rămân apoi de disputat meciul cu Dunărea Brăila (15 mai) şi cu Dunărea Galaţi, în deplasare (18 mai).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.