Handbalista Cristina Neagu a declarat, marţi, că este bine din punct de vedere psihic, după ce a suferit o ruptură de ligament încrucişat anterior în timpul Campionatului European din Franţa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Mă simt bine, dacă pot spune aşa, încă nu am făcut operaţia, nu ştiu deocamdată când se va întâmpla lucrul ăsta, probabil că în următoarele săptămâni. Deocamdată nu sunt foarte multe lucruri de spus sau de făcut, mă mişc destul de greu, mă doare. dar nu atât de tare, sunt ok, cât se poate de ok în această situaţie. Psihic sunt bine, chiar foarte bine, aştept să mă operez şi apoi să intru în perioada de recuperare. Cel mai greu e că eşti un pic neajutorat, că mai e nevoie de cineva în permanenţă pentru că nu poţi să faci lucruri de unul singur, asta mi se pare cel mai greu. Când voi renunţa la cârje şi voi putea merge singură, totul se va simplifica, pentru că eu ştiu ce îmi doresc şi în ce direcţie să merg. Am primit foarte multe mesaje şi am fost copleşită din punctul ăsta de vedere, pentru că nu mă aşteptam să primesc atâta afecţiune şi dragoste din partea oamenilor. Le pot spune că şi pentru ei o să mă lupt să redevin aceea jucătoare pe care ei o cunosc. De sărbători în mare parte voi sta în pat, pentru că mare lucru nu pot să fac", a declarat Neagu.

Despre un nou contract cu CSM Bucureşti, Neagu a afirmat că nu a discutat prea mult cu conducerea clubului pe această temă.

"Nu am discutat nimic la nivel oficial, cei de la CSM Bucureşti m-au asigurat de tot sprijinul lor şi probabil că în săptămânile următoare vom vorbi şi despre asta. Am avut câteva discuţii scurte la Paris, nu am intrat în detalii. În condiţiile sportului românesc şi ale sportului pe echipe, cred că locul 4 este unul bun, trebuie să ne gândim câte semifinale de campionat european am jucat în ultimii 15-20 de ani… Eu am jucat două, şi din 2010 şi cea de acum… Nu ne-am mulţumim cu puţin, nu ştiu dacă se putea mai mult, dar ştiu sigur că ne-am dorit să câştigăm o medalie, am fost aproape. Dar suntem între primele patru din Europa şi trebuie să ne mândrim cu asta. Nu ştiu dacă se putea mai mult, aţi văzut finala dintre Franţa şi Rusia, au fost cele mai bune echipe din acest campionat european, am avut şi noi o tresărire de orgoliu în finala mică şi cred că dacă mai erau câteva minute reuşeam mai multe lucruri. Mă bucur că fetele au reuşit să revină în repriza a doua pentru că nu meritau să piardă la o diferenţă atât de mare. Dacă nu s-a putut mai mult înseamnă că ăsta este locul pe care îl meritam", a spus ea.

Neagu i-a urat baftă Crinei Pintea, care a semnat un contract cu Gyor Eto: "Nu ştiu care a fost situaţia ei, este totuşi mijlocul sezonului, noi avem acel post bine acoperit în momentul de faţă, deşi ea este o jucătoare foarte bună care munceşte mult. A fost decizia ei, a mers la una dintre cele mai bune echipe din Europa, care se va bate la titlul Ligii Campionilor şi în acest sezon, fiecare gândeşte în felul lui. Eu mi-am dorit să vin la CSM Bucureşti pentru a obţine performanţe cu o echipă din România. Eu îi urez baftă şi când se va întâlni CSM şi Gyor să câştige CSM."

Căpitanul naţionalei feminine Cristina Neagu a suferit o ruptură de ligament încrucişat anterior şi va fi indisponibilă o lungă perioadă, astfel că va rata acest sezon.

La 12 decembrie, în minutul 52 al meciului România - Ungaria, la scorul 26-27, Cristina Neagu, 9 goluri până în acel moment, a fost faultată dur de unguroaica Szimonetta Planeta şi i-a ”fugit” genunchiul drept, fiind scoasă pe targă din teren şi transportată la spital.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.