Cristian Stellini, antrenorul interimar al echipei Totenham Hotspur, a fost demis luni, după înfrângerea catastrofală cu Newcastle, scor 1-6. În locul lui a fost numit Ryan Mason.
La mai puţin de o lună după demiterea fostului antrenor Antonio Conte, Tottenham îl demite şi pe interimarul Cristian Stellini, fostul asistent al tehnicianului italian.
„Performanţa de duminică a fost total inacceptabilă. A fost devastator de văzut. Sunt multe motive care au dus la acest deznodământ şi chiar dacă eu, Consiliul de Administraţie, antrenorii şi jucătorii trebuie să ne asumăm responsabilitatea colectivă, în cele din urmă responsabilitatea este a mea.”, a scris preşedintele clubului, Daniel Levy, într-o declaraţie pe site-ul oficial al lui Tottenham.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Noul antrenor interimar al formaţiei londoneze este Ryan Mason, fost jucător al clubului şi fost antrenor interimar între lunile aprilie şi iunie 2021, după plecarea lui Jose Mourinho.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.