Cosmin Contra a transmis o scrisoare fanilor la încheierea mandatului de selecţioner, în care îşi cere iertare pentru dezamăgirea produsă. El subliniază că are mare încredere în noul staff tehnic al echipei naţionale, pe care îl va sprijini necondiţionat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Scrisoarea lui Cosmin Contra pentru suporteri publicată pe site-ul FRF:

"Dragi suporteri ai tricolorilor,

Fie că susţineţi România din tribune ori din faţa televizorului, din postura de jucători, arbitri, conducători de cluburi, jurnalişti sau colegi antrenori, mi-am dorit foarte mult să vă mulţumesc tuturor la capătul acestui mandat de selecţioner.

Am trăit o bucurie unică şi o experienţă incredibilă pe banca echipei pe care am iubit-o şi o voi iubi totdeauna. Am fost mândru să primesc această onoare de a reprezenta ţara mea din cea mai importantă poziţie de antrenor, după anii în care am purtat cu dăruire şi emoţie tricoul primei reprezentative. Vă asigur că am muncit cu tot sufletul, punând în slujba naţionalei tot ce am învăţat în cariera de jucător şi antrenor, având mereu doar visul performanţei în minte şi în inimă.

Din păcate, rezultatele din teren nu au fost mereu aşa cum mi-am dorit. Îmi cer iertare pentru dezamăgirea pe care am produs-o celor care îşi doreau mai mult, pentru greşelile pe care le-am făcut şi pentru că nu am putut să transform dragostea mea pentru echipa naţională în rezultate pe măsura ei.

Am ales să vă scriu acum, după ce România are deja un nou selecţioner, pentru că abia acum simt că acest mandat se încheie, când naţionala păşeşte pe un drum în care eu cred. Cu oameni pe bancă, în locul meu şi al staff-ului meu, pe care îi preţuiesc şi îi voi ajuta necondiţionat.

La finalul acestei etape, mulţumesc Federaţiei Române de Fotbal pentru încrederea oferită pe toată durata mandatului meu şi pentru sprijinul pe care l-am simţit zi de zi. Mai mult decât atât, FRF mi-a oferit o echipă de profesionişti care a trăit şi a muncit alături de mine, 100% dedicaţi naţionalei. Le mulţumesc fiecăruia dintre ei, membri ai unei echipe extraordinare.

Am învăţat enorm şi am căpătat, în acelaşi timp, prieteni căliţi alături de mine prin focurile unei presiuni incredibile. În toată cariera mea viitoare, voi purta cu mine imaginile miilor de copii care au cântat imnul pentru România pe stadion, sacrificiile jucătorilor care au înţeles să dea totul pentru tricoul pe care îl poartă şi gândul că am putut contribui la o schimbare de generaţie pentru viitorul mai bun al fotbalului românesc.

Echipa naţională aparţine tuturor românilor şi ea trebuie susţinută necondiţionat. Eu aşa voi face totdeauna.

De acolo, din banda dreaptă a terenului, după o cursă fără teamă, aşa cum v-am obişnuit, am trecut pe banca selecţionerului. Acum, când mă ridic de pe banca aceasta spre un alt viitor, înţeleg de fapt că aceste curse ale mele nu se vor opri niciodată.

Merg mai departe, cu mâna la inimă, pentru România!

Vă mulţumesc şi vă îmbrăţişez,

Cosmin Contra".

Naţionala României a ratat calificarea la turneul final al Campionatului European din 2020, după ce a ocupat locul 4 în Grupa F a prelimianriilor Euro-2020.

"Tricolorii" mai au o şansă de calificare la Euro-2020 din play-off-ul Ligii Naţiunilor.

Cosmin Contra a preluat echipa naţională la 17 septembrie 2017, înlocuindu-l pe germanul Christoph Daum. În locul lui a fost numit Mirel Rădoi.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.