Treizeci şi doi de fotbalişti români vor participa în luna iunie la cea mai importantă competiţie organizată de Juventus, la nivel mondial, pentru copii şi juniori.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Copiii români s-au pregătit în cadrul taberelor de fotbal organizate de Juventus la Bucureşti. În acest weekend s-a încheiat tabăra de fotbal Juventus Training Camp România – ediţia Winter 2019. De-a lungul pregătirii, antrenorii italieni Lorenzo Grossi, Stefano Saviotti şi Pier Filippo Zanichelli au apreciat dăruirea de care au dat dovadă la antrenamente copiii din România, unii dintre cei mai talentaţi cu care au lucrat.

Ianis Mihai Niţu, Alessio Pellegrini, Andrei Cristian Ciortea, Darius Patrick Togan şi Petru Victor Codrin sunt cinci dintre copiii care s-au pregătit în stilul Juventus şi vor face parte din echipa României care va participa la vară, în perioada 11-15 iunie 2019, la competiţia pentru copii şi juniori organizată la nivel mondial de campioana Italiei.

România va fi reprezentată, în premieră, la Juventus Academy World Cup, campionatul mondial al academiilor Juventus, unde vor veni 80 de echipe de la academiile de fotbal organizate de campioana Italiei în toată lumea. Din echipa României vor face parte jucători din generaţiile 2006/2007 şi 2008/2009, care au participat la cel puţin un stagiu de pregătire Juventus. Componenţa lotului României va fi anunţată în curând.

Până acum, s-au desfăşurat două tabere de fotbal Juventus Torino, ambele în Bucureşti: cea care s-a încheiat în acest weekend şi cea de vara trecută, la care au participat 180 de copii cu vârste între 6 şi 14 ani. Cei mai mulţi au fost din Bucureşti, Cluj, Timişoara, Suceava, Iaşi, Brăila, Hunedoara, Constanţa, Bacău, Piteşti, dar au fost şi din Chicago, Toronto, Dubai şi Venezuela.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.