Contractul antrenorului german Thomas Tuchel cu Chelsea a fost prelungit la o săptămână cu cucerirea trofeului Ligii Campionilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

El mai avea contract doar până la finalul sezonului viitor, iar acum înţelegerea se întinde până în iunie 2024.

Tuchel a declarat că se aşteaptă să primească un nou contract cu gruparea Chelsea după câştigarea Ligii Campionilor.

De la numirea lui în ianuarie ca antrenor principal, Tuchel a avut prima întâlnire cu patronul Roman Abramovici abia după finala din 29 mai, de la Porto, pe gazonul Stadionului Dragao.

"Nu sunt nici măcar sută la sigur, dar poate că am un nou contract acum. Se poate, managerul meu a spus ceva despre asta, dar nu ştiu. Deci, să verificăm mai întâi acest lucru. Am vorbit cu patronul chiar acum pe teren, acesta a fost cel mai bun moment pentru o primă întâlnire. Sau cel mai rău, pentru că de acum înainte nu poate decât să se înrăutăţească. Vom vorbi mâine, vom vorbi mai târziu, vom vorbi mâine şi aşteptăm cu nerăbdare acest lucru. Îl pot asigura că voi rămâne înfometat de trofee, că vreau titlul următor şi mă simt absolut fericit, ca parte a unui club cu adevărat ambiţios, o parte puternică a unui grup puternic. Asta se potriveşte perfect credinţei mele şi pasiunii mele pentru fotbal în acest moment. Aşadar, dorinţa mea este să obţin mai multe victorii, să cresc ca antrenor şi să împing grupul la limită din prima zi a sezonului următor", a spus Tuchel în conferinţa de presă de după finală.

Cand l-a înlocuit pe Frank Lampard, în ianuarie, Tuchel a semnat un contract pe 18 luni şi după succesul de la Porto dorea unul până în 2023, însă a primit un an în plus. De la veirea lui pe Stamford Bridge, Chelsea a prins locul 4 în campionat, de Champions League, şi a câştigat Cupa Angliei şi Liga Campionilor.

Formaţia Chelsea Londra a cucerit Liga Campionilor, învingând, al 29 mai, cu scorul de 1-0, echipa Manchester City, în finala disputată pe Stadionul Dragao din Porto. Golul a fost marcat de Havertz, în minutul 42.

Chelsea şi-a mai adjudecat trofeul în 2012.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.