Echipa belgiană Gent a învins miercuri, în deplasare, scor 4-1, formaţia turcă Istanbul Başakşehir, în returul optimilor de finală din Conference League. Cu scor cumulat de 5-2, Gent s-a calificat în sferturi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Gent s-a dezlănţuit în prima repriză, când a marcat toate cele patru goluri în numai 7 minute. Nigerianul Gift Orban a avut un hat-trick rapid (minutele 31, 32 şi 34), iar Hugo Cuypers a făcut 4-0 în minutul 37. Adnan Januzaj a înscris golul turcilor şi, după 1-1 în tur, belgienii se califică în sferturile Conference League.

Gift Orban a mai înscris patru goluri şi duminică, 12 martie, în campionatul Belgiei, unde Gent a învins pe Zulte Waregem, în deplasare, cu 6-2.

Tragerea la sorţi a meciurilor din sferturile şi semifinalele Conference League va avea loc în ziua de 17 martie, iar faza sferturilor a fost programată pentru luna aprilie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.