Comitetul Paralimpic Internaţional (IPC) a decis să ridice suspendarea parţială a Rusiei şi Belarusului, în vigoare de la invazia Ucrainei în 2022, şi să reintegreze cele două comitete naţionale ca membri cu drepturi depline ai organizaţiei, în cadrul adunării generale de sâmbătă de la Seul (Coreea de Sud).
Această decizie redeschide calea pentru participarea sportivilor paralimpici ruşi şi belaruşi sub drapelurile lor la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina din iarna viitoare (6-15 martie 2026). Însă cele şase sporturi din program depind de federaţiile internaţionale care, până în prezent, au menţinut suspendarea sportivilor ruşi şi belaruşi.
Pentru a lua această decizie, organizaţiile membre ale IPC au respins mai întâi o moţiune care viza suspendarea totală a Comitetului Naţional Paralimpic (CPN) din Rusia (111 voturi împotrivă, 55 pentru şi 11 abţineri), apoi suspendarea parţială (91 de voturi împotrivă, 77 pentru şi 8 abţineri), ceea ce înseamnă că acest comitet şi-a recăpătat toate drepturile de membru în cadrul IPC.
Pentru ca o moţiune să fie adoptată, era necesară o majoritate absolută (50 % +1 din voturile exprimate). În ceea ce priveşte CPN din Belarus, moţiunile care vizau suspendarea totală (119 voturi împotrivă, 48 pentru şi 9 abţineri) şi suspendarea parţială (103 voturi împotrivă, 63 pentru şi 10 abţineri) au fost, de asemenea, respinse.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.