Naţionala de handbal feminin tineret a României a învins vineri, la Celje, reprezentativa Lituaniei, scor 29-20 (10-11), în al doilea meci din grupa E a Campionatului Mondial.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În prima partidă a grupei E, tricolorele au dispus de Angola, cu 26-23 (12-10), astfel că au 4 puncte în clasament.

Ultimul meci din grupă va avea loc sâmbătă, cu Cehia, care a fost învinsă, tot vineri, de Angola, cu scorul de 36-25.

Primele două clasate în grupă se vor califica în grupa principală III, în care vor mai veni şi două echipe din grupa preliminară F, unde joacă Germania, Slovenia, Chile şi Mexic. Meciurile vor avea loc între 26-29 iunie.

Mai departe, tot primele două clasate vor evolua în sferturile de finală ale competiţiei, programate în 30 iunie, urmate de semifinale în 1 iulie şi finala din 3 iulie.

Ediţia CM din 2020 trebuia să aibă loc în România, dar competiţia a fost anulată din motive pandemice, astfel că deţinătoarea aurului mondial este Ungaria, câştigătoarea ediţiei anterioare.

CM din 2020 este primul cu 32 de echipe la start.


 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.