CM de fotbal: Intrus pe teren la Portugalia – Uruguay, cu mesaje pro-LGBT, de susţinere a femeilor iraniene şi împotriva războiului. Bărbatul, reţinut în timpul partidei, a fost eliberat - VIDEO

CM de fotbal: Intrus pe teren la Portugalia – Uruguay, cu mesaje pro-LGBT, de susţinere a femeilor iraniene şi împotriva războiului. Bărbatul, reţinut în timpul partidei, a fost eliberat - VIDEO
FOTO: Twitter

Un spectator a pătruns pe teren, luni seară, la meciul Portugalia – Uruguay, de la Cupa Mondială din Qatar. Mario Ferri a afişat mesaje pro-LGBT, împotriva războiului şi de susţinere a femeilor iraniene. El a fost reţinut imediat, iar marţi a fost eliberat, relatează AFP.

Potrivit sursei citate, se pare că nu s-au luat măsuri împotriva italianului.

În minutul 52 al partidei de luni, Ferri a pătruns pe teren, l-a traversat alergând aproxiamtiv 30 de secunde, sub privirile jucătorilor rămaşi fără reacţie, după care a fost doborât la pământ de un steward şi escortat în afara terenului.

Bărbatul avea un steag în culorile curcubeului şi purta un tricou cu mesajul “SAVE UKRAINE” scris pe partea din faţă şi mesajul “RESPECT FOR IRANIAN WOMAN” pe spate.

Reprezentativa Portugaliei s-a calificat, luni, în optimile de finală ale Cupei Mondiale, după ce a învina în grupe Uruguay, scor 2-0.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră