Atleta Bianca Ghelber s-a calificat în finala probei de aruncarea ciocanului, în prima zi a Campionatelor Mondiale în aer liber din Eugene (Oregon, SUA). Andrei Rareş Toader a ratat ultimul act la aruncarea greutăţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ghelber a concurat în grupa B de calificare, iar cea mai bună aruncare a sa a măsurat 72.00 metri, cu care a ocupat locul 5, aflându-se astfel între cele mai bune 12 performanţe pentru finală.

În sesiunea de seară, Andrei Rareş Toader a ratat finala la aruncarea greutăţii, după ce s-a clasat pe locul 9 în grupa A, cu 19.83 metri.

Delegaţia României la cea de-a 18-a ediţie este formată din opt sportivi: Bianca Florentina Ghelber (aruncarea ciocanului), Daniela Stanciu (săritură înălţime), Ana Veronica Rodean (35 km marş), Mihaela Acatrinei (35 km marş), Andrei Rareş Toader (aruncarea greutăţii), Alexandru Mihăiţă Novac (aruncarea suliţei), Alin Alexandru Firfirică (aruncarea discului), Marius Iulian Cocioran (35 km marş).

Ediţia CM în aer liber din Eugene a fost amânată un an şi se derulează între 15-24 iulie, cu participarea a peste 1.900 de atleţi din 92 de ţări.  


 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.