Fostul atacant al echipei Rapid, Clinton Njie, a fost obligat de Curtea de Apel din Aix-en-Provence să plătească 66.000 de euro, plus dobânzi, pentru neplata contractului de leasing al unui automobil Bentley, care i-a fost şi confiscat.
Clinton Njie a semnat în septembrie 2017 un contract de leasing pentru un automobil de lux Bentley, în valoare de 320.000 de euro. El însă a încetat plata poliţelor în anul 2019, la scurt timp după transferul său la Dinamo Moscova.
În primăvara acestui an Curtea de Apel din Aix-en-Provence l-a obligat pe Njie să plătească 66.000 de euro plus dobânzi de întârziere companiei de la care luase automobilul în leasing.
Însă plăţile nu au fost efectuate şi Tribunalul din Marsilia a autorizat firma respectivă să confişte maşina şi apoi să o vândă la licitaţie, lucru pe care firm resepctivă l-a şi făcut, automobilul fiind vândut pentru suma de 125.000 de euro.
Decizia Curţii de Apel, la fel ca şi hotărârea tribunalului din Marsilia, a fost pronunţată în absenţa lui Njie, întrucât jucătorul nu a fost reprezentat.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.