Presa italiană scrie că fostul internaţional Cristian Chivu ar putea să preia echipa Primavera (under 19) a clubului Inter Milano.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Tuttosport, Armando Madonna va părăsi echipa under 19 a clubului după trei sezoane, iar Cristian Chivu este favorit să-l înlocuiască.

Alegerea clubului campion al Italiei pentru Chivu este motivată de faptul că fostul fundaş este obişnuit să lucreze cu tinerii şi, mai ales, de faptul că este crescut la şcoala grupării Ajax, recunoscută pentru şlefuirea talentelor.

Lui Chivu îi merge bine cu echipa U18, pe care o antrenează în prezent. Inter şi-a asigurat locul I la finalul sezonului regulat (având două puncte peste Roma), înaintea ultimul meci pe care îl mai are de disputat, duminică, la Monza. Pentru a deveni campioană, Inter trebuie să câştige una dintre semifinalele campionatului, la care participă primele clasate şi care sunt programate la 25 iunie, şi finala din 28 iunie.

Cristian Chivu, 40 de ani, a absolvit, anul trecut, cursurile pentru obţinerea licenţei UEFA Pro la celebra şcoală de la Coverciano. El a mai antrenat până acum echipele U14 şi U17 ale clubului Inter.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.