Fundaşul Vlad Chiricheş, accidentat la ultima partidă din Serie A, s-a antrenat normal, marţi dimineaţă, cu echipa Napoli şi face parte din lotul care va pleca spre Doneţk, pentru primul meci din Grupa F a Ligii Campionilor, cu Şahtior, informează gruparea italiană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Vlad Chiricheş s-a accidentat la umăr, duminică, în prima repriză a meciului din deplasare cu Bologna, câştigat cu scorul de 3-0, în etapa a treia a campionatului Italiei. Chiricheş a căzut pe umărul stâng la o fază de joc şi în minutul 43 a părăsit terenul. 

Clubul Napoli a anunţat, luni, pe site-ul oficial, că fundaşul român a suferit o luxaţie uşoară la umăr la meciul cu Bologna şi la antrenamentul de dimineaţă s-a pregătit separat.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

În această dimineaţă, el s-a antrenat împreună cu colegii lui, iar tehnicianul Maurizio Sarri l-a oprit în lot.

Napoli va pleca, marţi după-amiază, în Ucraina, unde miercuri, de la ora 21.45, va întâlni echipa Şahtior Doneţk.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.