Căputanul echipei naţionale a României, Vlad Chiricheş, a declarat că "tricolorilor" le-a lipsit şansa pentru a termina la egalitate cu Franţa, în meciul de deschidere al Campionatului European de fotbal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Noi aveam încredere în ceea ce ştim să facem, în ceea ce jucăm noi. Am încercat să le punem probleme, am încercat  să facem tot posibilul să ne ridicăm la un nivel înalt, să le facem faţă. Cred că în seara aceasta am reuşit, dar e păcat că nu am putut să scoatem măcar un punct. Cred că ne-a lipsit puţină şansă. Cu puţină şansă puteam termina la egalitate. Şanse de calificare sunt. Sperăm să ne calificăm din grupe", a declarat Chiricheş, la ProTV.

Reprezentativa României a fost învinsă de selecţionata Franţei, scor 2-1 (0-0), în primul meci al Campionatului European, disputat, vineri, pe Stade de France.

Golurile au fost marcate de Giroud '58, Payet '89, respectiv Stancu '65 (p).

România va evolua în etapa a doua a Grupei A, miercuri, de la ora 19.00, cu Elveţia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.