CFR Cluj a anunţat, duminică, transferului mijlocaşului Sebastian Mailat, fost la ACS Poli Timişoara şi declarat liber de contract, jucător care a fost dorit şi de patronul FCSB, Gigi Becali.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Ne-am întărit în ofensivă! Sebastian Arpad Mailat este jucătorul CFR-ului pentru următorii 4 ani. CFR Cluj anunţă transferul mijlocaşului Sebastian Arpad Mailat, cel care a îmbrăcat până de curând tricoul echipei ACS Poli Timişoara. Fotbalistul de 19 ani va purta tricoul cu numărul 27 şi se va alătura lotului pregătit de Dan Petrescu în zilele următoare", a precizat gruparea ardeleană.

Fotbalistul spune că a ales proiectul de la CFR Cluj.

"Sunt fericit şi mândru că am ajuns la un club precum este CFR Cluj. Vreau să muncesc mult pentru a face performanţă cu această echipă. Am ales CFR pentru proiectul ambiţios care este aici, dar şi pentru faptul că voi avea ocazia să fiu antrenat de Dan Petrescu”, a declarat el.

Mailat se încadrează în noua strategie a clubului CFR Cluj, de a transfera tineri jucători români. În această săptămână, clujenii au anunţat că mijlocaşul Valetin Costache, 19 ani, de la FC Dinamo, se va alătura echipei antrenate de Dan Petrescu, în iarnă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.