Formaţia CFR Cluj a învins, duminică seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Universitatea Craiova, în etapa a XXVI-a, ultima a sezonului regulat al Ligii I. Clujenii încheie sezonul regulat pe primul loc în clasament, cu 52 de puncte, iar Universitatea Craiova pe poziţia a doua, cu 46 de puncte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Alături de CFR Cluj şi Universitatea Craiova, vor juca în play-off-ul Ligii I FCSB, Gaz Metan Mediaş, Astra Giurgiu şi FC Botoşani. În play-out vor evolua FC Viitorul, Dinamo, Sepsi, Chindia Târgovişte, Hermannstadt, Poli Iaşi, Academica Clinceni şi FC Voluntari.

Ultimul meci al sezonului regulat, FC Botoşani – Poli Iaşi, are loc luni, de la ora 20.00.

La Craiova, golurile au fost marcate de Rondon ‘9 şi Martic ’67 (autogol).

Gazdele au ratat câteva ocazii importante în prima repriză, de două ori mingea lovind chiar bara. Şi CFR Cluj a avut o bară, în repriza a doua.

Jocul a fost întrerupt pentru scurt timp în minutul 37, când Chipciu (CFR Cluj) se pregătea să execute un corner. Atunci, în direcţia sa au fost aruncate din tribună câteva obiecte, între care şi o petardă. Chipciu s-a îndepărtat de colţul terenului, iar arbitrul Marcel Bîrsan a chemat echipele către jumătatea terenului, în zona băncilor de rezerve. După ce a discutat cu reprezentanţii echipelor şi Bancu s-a dus către galeria Universităţii Craiova pentru a-i cere să nu mai arunce cu obiecte, jocul s-a reluat. Anterior, în minutul 22, după o ocazie importantă ratată de Universitatea Craiova, jucătorii echipei oaspete au acuzat fanii gazdelor că au aruncat cu diverse obiecte spre ei. Centralul Marcel Bîrsan le-a cerut gazdelor să facă un anunţ la staţia de amplificare.

Înainte de startul reprizei secunde, fanii din galeria echipei Universitatea Craiova au aruncat de la peluză cu câteva fumigene pe teren.       

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Martic, Bălaşa (Tiago ’51), Cosic, Bancu – Nistor, Mateiu, Cicâldău – Mihăilă, Niţu (Koljic ’21), Ivan (Bărbuţ ’74). Antrenor: Corneliu Papură

CFR Cluj: Arlauskis – Manea, Burcă, Boli, Camora – Itu (Petrila ’87), Hoban, Djokovic – Chipciu (Bordeianu ’82), Rondon, Costache (Omrani ’65). Antrenor: Dan Petrescu

Cartonaşe galbene: Martic ’41, Cosic '90 /Costache ’41, Chipciu ‘80

În minutul 65, a primit cartonaş galben şi Corneliu Papură.

Arbitri: Marcel Bîrsan – Ciprian Florin Danşa, Mihai Marius Marica – George Rădulescu

Observatori: Constantin Ştefan, Valentin Mateescu

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.