FRF anunţă că, având în vedere situaţia clubului CFR Cluj, al cărui lot a fost cazat la CNF Mogoşoaia şi în cadrul căruia s-au descoperit mai multe cazuri COVID-19, baza de pregătire va intra în carantină.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acţiunea va demara zilele viitoare, imediat după ce toţi cei cinci angajaţi CNF Mogoşoaia depistaţi şi ei pozitiv vor părăsi centrul de pregătire. Aceştia sunt asimptomatici, iar în prezent sunt izolaţi în hotelul de la Mogoşoaia, aşteaptă rezultatele unor noi teste, precum şi decizia DSP Ilfov. Ultimii componenţi ai lotului CFR Cluj au părăsit baza de pregătire în cursul zilei de sâmbătă.

Astfel, la CNF Mogoşoaia se va face o dezinfecţie, iar şapte zile mai târziu procesul va fi repetat, urmând ca baza de pregătire să se redeschidă după alte şapte zile.

În aceste condiţii, lotul Under 21, care trebuia să se reunească la 3 august la Mogoşoaia, va intra în cantonament la Centrul Naţional de Fotbal de la Buftea. Tot aici se va disputa şi partida de pregătire cu Farul Constanţa, programată în 5 august.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.