Cel mai ieftin bilet la finala Cupei României dintre CS Universitatea Craiova şi AFC Hermannstadt costă 15 lei, informează frf.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Biletele pentru meciul din  27 mai, de la ora 21:00, de pe Arena Naţională, au fost puse în vânzare luni, pe site-urile bilete.frf.ro şi bilete.ro.

Preţurile sunt următoarele: Peluze - 15 RON; Tribune - 30 RON; VIP albastru - 150 RON; VIP roşu - 200 RON.

Pentru fanii care vor veni la stadion împreună cu copiii, Federaţia Română de Fotbal a amenajat un sector special amenajat, Family Zone, la Tribuna a II-a. Cei care achiziţionează bilete în acea zonă beneficiază de o reducere astfel: 5% – 2 bilete, 10% – 3 bilete, 15% – 4 bilete, 20% – 5 bilete. Reducerea se va aplica după plasarea comenzii. Accesul pe stadion al copiilor se face numai însoţiţi de un adult. Pentru fiecare copil minor va fi emis un bilet care va trebui prezentat la porţile de acces ale Arenei Naţionale.

Fiecare persoană poate cumpăra maximum 4 bilete, urmând ca acestea să fie nominale (numele, data şi locul naşterii ale titularului vor fi inscripţionate pe toate). În cazul modificării titularului sau corectării unor date inscripţionate pe bilete, acestea pot fi preschimbate la casieria Arenei Naţionale, duminică, 27 mai, între orele 12:00 - 21:00.

Pe lângă opţiunea livrării (6 lei în Bucureşti, 9 lei în ţară), suporterii au şi varianta print-at-home, prin care îşi pot imprima singuri biletele, fără costuri suplimentare. În cazul achiziţionării mai multor e-ticket-uri, e necesară printarea biletelor din toate link-urile recepţionate pe adresa de e-mail.

Livrarea biletelor comandate online se va face după data de 18 mai.

În limita disponibilităţii lor, biletele vor fi disponibile şi la casieriile Arenei Naţionale, în perioada 19-26 mai, între orele 12:00 - 19:00, şi în ziua meciului, între orele 12:00 - 21:00.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.