Gimnasta junioară Amalia Puflea a obţinut, duminică, medalia de bronz, în finală la bârnă, la Campionatul European de la Munchen. Tot duminică va avea loc şi finala pe aparate la senioare, cu Ana Bărbosu la start, la bârnă şi sol.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Puflea a fost notată cu 12.400, cu care a obţinut medalia de bronz. Podiumul a fost completat de Anna Laşcevska (Ucraina, 13.200) şi Arianna Girllo (Italia, 12.600). Amalia Ghigoarţă, prima în calificări la bârnă, s-a clasat pe locul 6 (11.866).

Tot duminică, la paralele, Amalia Ghigoarţă s-a clasat pe locul 8 (11.900).

În finalele pe aparate vor mai concura, duminică, la junioare, Amalia Puflea şi Sabrina Voinea, iar la senioare, Ana Bărbosu, la bârnă şi sol.

La CE de la Munchen, România a mai obţinut medalii de argint cu echipa de junioare şi la individual-compus, prin Amalia Ghigoarţă, respectiv medalia de aur la sărituri, prin Sabrina Voinea.

La CE de la Munchen s-au înscris 147 de gimnaste la senioare şi 112 la junioare, din 37 de ţări.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.