Bogdan Racoviţan, căpitanul naţionalei U21, este dezamăgit de eliminarea echipei României după faza grupelor a Campionatul European U21.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Din păcate este un sentiment negativ. Avem zero victorii, zero goluri. Nu am arătat bine deloc. Ne-am dezamăgit pe noi, în primul rând, şi pe toată ţara. Din păcate asta este, mergem mai departe, nu e uşor nici pentru noi.

Despre meci… astăzi am jucat mai mult, mai multa posesie, mai multe pase, poate că şi meciul era fără miză, nu-mi dau seama…. Nu stiu ce ne-a lipsit, puţin din toate, şi caracter, şi forţă, şi joc, şi tehnic…”, a declarat Bogdan Racoviţan.

Louis Munteanu, atacantul Farului, împrumutat de la Fiorentina, a fost şi el categoric: „Nu cred că meritam mai mult, egalul este echitabil, e dezamăgire mare la echipă. Turneul ăsta a fost foarte slab pentru mine, credeam că o să joc mai bine, îmi doream să terminăm sezonul cu bine, dar… Am jucat prea defensiv, am făcut un meci foarte slab cu toţii în întâlnirea cu Spania, ne-a scăzut moralul, a venit şi înfrângerea cu Ucraina”, a încheiat Louis Munteanu.

România U21 a încheiat la egalitate marţi seara cu Croaţia U1, scor 0-0, şi a parăsit turneul final al Campionatului European U21 după faza grupelor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.