Cătălin Chirilă, campion european şi mondial la canoe, a primit, sâmbătă seară, titlul de cetăţean de onoare al municipiului Tulcea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Evenimentul a avut loc pe scena Ivan Patzaichin FEST.

La ceremonie au participat antrenorul Florin Popescu (CS Dinamo), consilierul de stat Laszlo Borbely (Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă) şi Ivona Potzaichin - Rusu.

"Nu multă lume ştie prin câte momente grele trecem într-un an de pregătire, dar mă bucur că reuşim să ieşim în faţă şi să aducem medalii strălucitoare României. Aţi pomenit de momentul de la Munchen. Îmi aduc aminte câtă emoţii mi-au oferit imaginile cu domnul Ivan Patzaichin în timp ce vâsleam pe acelaşi canal. Am simţit cumva că ne-am întors în timp, deoarece pista a rămas neschimbată şi din acest motiv am simţit că medalia trebuie să-i fie dedicată domnului Ivan. Îmi doresc din tot sufletul ca medaliile pe care le-am obţinut în acest an să devină un exemplu real, pozitiv pentru toţi copiii care poate nu s-au apucat de vreun sport, care practică acest sport, să le ofere încrederea că doar prin muncă şi multă dăruinţă se poate", a spus Chirilă pe scenă.

Cătălin Chirilă este campion şi vicecampion mondial în probele de canoe simplu 1000 m şi 500 m la Campionatele Mondiale de la Halifax şi campion european la canoe simplu 1000 m la Campionatele Europene de la Munchen.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.