Preşedintele FR Baschet, Carmen Tocală, a revenit asupra subiectului Tyrus McGee, despre care spunea că are cetăţenia română prin căsătorie şi intră în vizorul convocării la echipa naţională. ”Am primit toate documentele sale, dar nu are cetăţenie, cum noi credeam, fiind căsătorit cu o româncă”, a spus Carmen Tocală, pentru News.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am adunat documentele sale, eram în faza aceasta când am vorbit cu antrenorul naţionalei, Dragan Petricevici. Dar nu este cetăţean român, chiar dacă McGee are soţie româncă, acum am primit toate detaliile”, a precizat preşedintele FRB pentru News.ro.

FRB şi-ar dori ca americanul să ajungă la naţională, însă în această situaţie lucrurile se complică, iar Tyrus McGee ar trebui să ceară cetăţenia în prima fază, să fie eligibil pentru a o primi.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

”La nivelul federaţiei am început un recensământ al jucătorilor români sau cu cetăţenie dobândită din Diaspora. Ne-a sprijinit şi FIBA, cu <harta> acestor jucători şi îi vizăm pentru toate nivelurile de loturi naţionale, de la 12 ani. Cred că este o strategie de bun augur pentru viitorul baschetului românesc”, mai declara, sâmbătă, Carmen Tocală, pentru News.ro.

Americanul Tyrus McGee are 30 de ani şi joacă pe poziţia de fundaş.

McGee joacă în acest sezon la Hereda San Pablo Burgos, echipă care cucerea trofeul Basketball Champions League în 2020..

Baschetbalistul american are o carieră impresionantă în campionate puternice de pe continent, el trecând pe la formaţii din Spania, Italia, Turcia, Franţa sau Israel.

Dacă va primi cetăţenia şi îşi va da acordul pentru a juca în naţionala României, Tyrus McGee se va alătura altor trei americani naturalizaţi, doi de la campioana U BT Cluj - Giordan Watson şi Patrick Richard, respectiv unul de la vicecampioana CSM Oradea - Kris Richard.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.