Echipa naţională de fotbal a Georgiei a încheiat la egalitate marţi, pe teren propriu, scor 1-1, cu selecţionata Norvegiei, într-un meci contând pentru grupa A a calificărilor pentru Euro 2024.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În al doilea meci consecutiv fără Haaland în echipă, Norvegia a făcut doar egal la Batumi, cu Georgia. Alexander Sorloth, atacantul lui Real Sociedad, a deschis scorul în minutul 15. Au urmat trei faze în care ambele echipe au cerut, pe rând penalti, dar consultarea VAR l-a determinat pe arbitrul leton Andris Treimanis să nu acorde nici o lovitură de pedeapsă.

Georges Mikautadze, de la Metz, a egalat pentru gazde în minutul 60, apoi au urmat alte două faze la care arbitrul Treimanis a consultat VAR şi nu a acordat penalti, iar meciul s-a încheiat 1-1.

În grupa A, Norvegia este singura care a disputat două meciuri, însă a adunat doar un punct, şi este pe locul 3. Pe primele două locuri se află Scoţia şi Spania, cu câte trei puncte din câte un meci disputat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.