Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a anuţat, luni, că a primit 210 propuneri de a candida pentru un nou mandat la conducerea forului de la Casa Fotbalului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Continuăm să demonstrăm, dragi coechipieri, că avem forţa de a consolida toate lucrurile bune făcute pentru fotbal în ultimii patru ani şi că putem să ne uităm cu încredere spre viitor! Pentru că vreau să le mulţumesc tuturor celor care mă susţin, am promis în postarea anterioară că voi reveni pe 5 februarie cu numărul la zi al propunerilor de candidatură la preşedinţia FRF pe care le-am primit. În doar 9 zile de la ultima postare, am primit alte 28 propuneri de candidatură din partea cluburilor şi asociaţiilor judeţene pe care le reprezentaţi, numărul acestora ajungând acum la 210. Cei care nu vor să accepte forţa echipei noastre şi care batjocoresc astfel voinţa şi capacitatea de decizie a fiecăruia dintre voi pot să mediteze la acest fapt după ce voi depune dosarul de candidatură, însoţit de toate aceste propuneri, a declarat Burleanu, pe pagina sa web.

La 26 ianuarie, Burleanu afirma că 182 de membri ai federaţiei şi-au arătat susţinerea să fie reales în funcţie la alegerile din 18 aprilie, iar numărul acestora continuă să crească.

"Vreau să vă mulţumesc tuturor, dragi coechipieri care de vineri, 12 ianuarie, când am anunţat data alegerilor la preşedinţia FRF, şi până azi dimineaţă v-aţi arătat susţinerea pentru mine şi echipa noastră! În doar 14 zile, sunt deja 182 de membri FRF care şi-au arătat susţinerea ca să continuăm împreună! Cele 182 de propuneri de candidatură la preşedinţia FRF venite pe numele meu din partea cluburilor şi asociaţiilor judeţene pe care le reprezentaţi înseamnă pentru mine cea mai bună dovadă că ceea ce am făcut în aceşti patru ani a contat pentru dumneavoastră! Mă bucur enorm că în ciuda atacurilor şi jignirilor străine de fotbal, în faţa minciunilor care au vrut să ne dezbine, demonstrăm că realitatea este întotdeauna mai puternică decât ficţiunea construită de guralivi şi trompete. Luni, 5 februarie, voi reveni cu o postare legată de numărul propunerilor de candidatură, pentru că acestea continuă să sosească şi vreau să le mulţumesc de fiecare dată tuturor celor care mă susţin", a scris atunci şeful FRF, pe site-ul său.

Răzvan Burleanu şi-a anunţat deja candidatura pentru un nou mandat la preşedinţia FRF. Bulreanu este în funcţie din 4 martie 2014, când l-a învins, în turul al doilea, pe fostul arbitru Vasile Avram, cu 113 voturi, din 175 exprimate.

Burleanu ar putea să-l aibă drept contracandidat pe şeful Comisiei Tehnice a UEFA, Ionuţ Lupescu, care a declarat că încă se gândeşte la o eventuală candidatură la preşedinţia federaţiei.

Până în prezent, fostul internaţional Marcel Puşcaş şi-a mai anunţat candidatura la conducerea FRF.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.