Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, că Anghel Iordănescu nu va mai continua la conducerea tehnică a echipei naţionale, iar viitorul selecţioner va fi anunţat până la finalul Euro-2016 (10 iulie).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Până la finalul Campionatului European vom anunţa numele noului selecţioner. Vom mai anunţa şi alte schimbări, dar toate la timpul lor.  Îi mulţumesc domnului Anghel Iordănescu pentru faptul că şi-a asumat o mare responsabilitate după plecarea lui Victor Piţurcă şi pentru faptul că ne-a dus la acest Campionat European şi am pus punct unei perioade nefaste în fotbalul românesc, opt ani în care nu am fost la niciun turneu final, 15 ani în care am fost prezenţi la un singur turneu final", a declarat Burleanu, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că îşi doreşte ca Iordănescu să rămână în cadrul FRF. Viitorul selecţioner poate fi ori român, ori străin, a adăugat Burleanu, precizând că obiectivul lui va fi calificarea echipei naţionale la Cupa Mondială din 2018, din Rusia.

"Am avut o discuţie cu domnul Anghel Iordănescu şi îmi doresc ca el să rămână în continuare în cadrul FRF. Pe ce poziţie vom decide în zilele următoare. În ceea ce priveşte varianta de antrenor străin sau nu vă spun sincer că suntem deschişi oricărei variante. Noi vom căuta să se realizeze acea coeziune a jucătorilor pe termen scurt. Punem o presiune fantastică pe aceşti jucători, sunt două luni de zile până la viitoarea campanie de calificări, în mare parte cu aceiaşi jucători. Iar obiectivul este să mergem la mondiale. În momentul de faţă discutăm cu mai mulţi antrenori care să accepte postul de selecţioner şi până la finalul Campionatului European vă vom prezenta noul selecţioner. Suntem deschişi oricărei variante, ceea ce va conta mai mult este să se încadreze unui profil, iar aceste discuţii au fost demarate", a afirmat Burleanu.

Cosmin Olăroiu nu va putea prelua echipa naţională, deoarece se află sub contract cu un club, Al Ahli, din Emiratele Arabe Unite. Motivaţie, experienţă de minimum zece ani şi trofee în palmares sunt câteva dintre cerinţele FRF în ceea ce priveşte selecţionerul care va prelua România.

"Am avut discuţii şi cu antrenori străini şi cu români, am avut discuţii şi cu Cosmin Olăriu care nu va putea accepta propunerea noastră aflându-se sub contract cu echipa de club. Ne dorim un antrenor care să aibă peste 10 ani de experienţă la nivel înalt, care să fi câştigat trofee, care să fie motivat, să ducă echipa naţională la un campionat mondial. Nu ne aşteaptă o campanie uşoară, de aceea avem nevoie de un antrenor foarte, foarte motivat, care să-şi dorească performanţa. Voi avea o discuţie şi cu domnul Anghel Iordănescu, suntem deschişi şi pentru un antrenor străin şi pentru unul român. Dacă vorbim de un antrenor străin ne dorim să fie cu picioarele pe pământ pentru că federaţia nu va putea concura din punct de vedere financiar cu un club. Dacă vom găsi un asemenea antrenor acesta trebuie să fie foarte motivat", a spus şeful FRF.

El a adăugat că Iordănescu nu a fost un antrenor plătit necorespunzător, dar viitorul tehnician va fi mai bine remunerat: "Anghel Iordănescu nu a avut cel mai mic salariu dintre antrenorii de la acest Campionat European. Facem eforturi de a stabiliza Federaţia Română de Fotbal şi avem această capacitate ca noul selecţioner să fie mai bine plătit decât au fost ceilalţi doi. Vom face tot ceea ce este necesar pentru a atinge performanţa. Nu banii sunt cei mai importanţi, un selecţioner nu lucrează mai cu spor când e plătit cu 5-600 de mii de euro."

Reprezentativa României a ocupat ultimul loc în Grupa A a Euro-2016, fiind învinsă de Franţa, cu scorul de 2-1, şi de Albania, cu 1-0, şi remizând cu Elveţia, scor 0-0. România a fost eliminată, astfel, de la Campionatul European încă din faza grupelor.

Jucătorii antrenaţi de Iordănescu aveau ca obiectiv calificarea în optimile de finală ale Euro-2016.

În vârstă de 66 de ani, Anghel Iordănescu era selecţioner al României din octombrie 2014 şi avea contract până după turneul final din Franţa.

Iordănescu şi-a încheiat al treilea mandat la echipa naţională, pe care a antrenat-o la 100 de meciuri în total.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.