Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a afirmat că nu a auzit scandări rasiste la meciul cu Suedia, dar dacă a fost cazul, atunci îşi cere scuze faţă de delegaţia suedeză.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Nici eu, nici colegii mei nu au auzit scandări rasiste. Analizăm înregistrările video şi audio pentru a depista ce s-a întâmplat. Dacă lucrurile au stat aşa, eu, în numele FRF, îmi cer scuze faţă de jucător, faţă de delegaţia Suediei. Noi românii avem problemele noastre, dar nu suntem rasişti. Dacă s-a întâmplat, este un incident izolat şi, împreună cu autorităţile statului vom încerca să identificăm persoana sau persoanele respective şi să ne asigurăm că la meciurile viitoare nu se vor mai regăsi pe stadioanele din România," a spus el, conform digisport.ro.

Răzvan Burleanu crede că scandalul ar putea fi amplificat artificial. "Şi feelingul meu a fost că este o situaţie de abuz, le spusesem suedezilor înainte de meci că nu trebuie să confunde situaţia din Bulgaria de la meciul cu Anglia cu cea din România, să nu confunde problemele politice pe care le avem cu Ungaria cu scandări rasiste," a precizat el.

The Sun a scris că meciul Suediei a fost oprit după după josnicul abuz rasist al fanilor români la adresa atacantului Alexander Isak.

Isak a fost huiduit la fiecare atingere a balonului de fanii gazdelor şi, în ciuda abuzului, nu a ripostat, continuând să joace cu curaj, a adăugat sursa citată, care prezintă o declaraţie a jucătorului de 20 de ani al formaţiei Real Sociedad.

"Doar l-am întrebat pe arbitru dacă a auzit ceva. După două minute, a întrerupt meciul şi a spus că a auzit ceva. M-a întrebat: <vrei să opresc meciul?> I-am spus: <nu, nu trebuie să faci asta>. Cuvintele rasiste sunt lucruri care nu ar trebui să se întâmple. Este incredibil de trist", a declarat Isak.

Fundaşul Andreas Granqvist a adăugat: "Arbitrul a fost foarte bun, foarte puternic. I-a spus lui Isak: <avertizează-mă dacă se întâmplă din nou şi voi opri meciul>. Am termina restul partidei evitând asta şi am sărbătorit pe teren".

Într-o declaraţie acordată presei suedeze, Emil Frosberg a catalogat incidentul regretabil.

"Ei (n.r. - jucătorii români) au spus că nu au auzit, deoarece nu era împotriva lor. Este incredibil de plictisitor. Isak este puternic ca să spună ceva. Nu ar trebui să se întâmple, este incredibil de regretabil. Am vorbit cu Isak în timpul meciului, l-am întrebat dacă totul era OK şi a fost. Încercăm să-i fim alături. Este o umbră, nu ar trebui să se întâmple, dar e fotbal şi din nefericire se întâmplă. Am făcut ceva în acestă privinţă, acesta este lucrul cel mai important. Este regretabil", a spus el.

În minutul 19, meciul a fost întrerupt pentru scurt timp de arbitru, după ce fanii români au aruncat petarde pe teren. În minutul 81, centralul italian Daniele Orsato a oprit din nou partida, iar crainicul Arenei Naţionale a făcut apel la public să nu mai profereze scandări rasiste.

Isak a intrat pe teren în minutul 78, în locul lui Berg, autorul primului gol.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.